HANDBAL

Gabriela Dias Moreschi, doi ani la CSM București!


Clubul Sportiv Municipal București o va avea din vară în lot și pe Gabriela Dias Moreschi, portarul Naționalei Braziliei și al campioanei Germaniei, SG BBM Biethigheim.

Campioană a Norvegiei și a Germaniei, câștigătoare a EHF European League, a Jocurilor Pan Americane și ale Americii de Sud. Una dintre portărițele de top în actualul sezon din EHF Champions League, cu un procentaj mediu al mingilor salvate de 32,08%. 68 de intervenții salvatoare în poarta lui Biethigheim, 18 dintre acestea în meciul direct cu CSM București, când eficiența a ajuns la 42,86%! O medie de 32,1% și la Mondialul recent încheiat. Acestea sunt câteva dintre datele ce o recomandă pe brazilianca Gabriela Goncalves Dias Moreschi, care din vară va fi una dintre apărătoarele porții lui CSM București.

Cu o statură impresionantă, datorită înălțimii de 1,90 metri, jucătoarea de 29 de ani promite o concurență serioasă celorlalți portari ai ”tigroaicelor” în următoarele două sezoane. ”Sunt foarte bucuroasă că voi face parte din lotul lui CSM București din sezonul următor. Sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu fanii și cu toată lumea din echipă și abia aștept să creăm multe momente frumoase împreună”, a transmis Moreschi într-un clip video postat pe conturile de social media ale CSM București!

Te așteptăm cu brațele deschise, Gabriela!

#WeAreCSMB


Proiect sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti

Parteneri EHF

Sponsori și Parteneri