HANDBAL

Daciana Hosu, doi ani la CSM București!


Portarul Naționalei feminine Daciana Hosu se alătură din această vară campioanei României, CSM București. 

Din vara anului viitor, poarta lui CSM București va fi apărată și de Daciana Hosu, jucătoare pe care iubitorii handbalului din România o vor putea urmări și la Campionatul Mondial ce va debuta la sfârșitul acestei luni. Portărița de 25 de ani legitimată la SCM Rm. Vâlcea va fi ”tigroaică” timp de două sezoane. Ea a început handbalul la vârsta de 10 ani, la Bistrița, iar la senioare a mai evoluat la Corona Brașov până în 2020.

Semifinalistă în 2016 în Cupa EHF, cu Corona Brașov, Daciana a fost o prezență constantă și în loturile naționale, obținând locul 4 la Campionatul European U17 din 2015 și aurul Campionatelor Balcanice din același an. Prima convocare la Naționala de senioare a primit-o în 2019 și a fost desemnată de două ori cea mai bună jucătoare în meciuri de la turneele finale, o dată la Mondialul din 2021 și o dată la Europeanul din 2022.

“Sunt mândră că voi face parte din acest proiect și mă bucur că CSM București a avut încredere în mine și mi-a oferit această oportunitate. Îmi doresc să îmi aduc aportul la maxim pentru îndeplinirea obiectivelor echipei și sunt sigură că vom realiza lucruri extrem de frumoase”, a declarat portărița Daciana Hosu în momentul semnării cu CSM București.

Te așteptăm cu brațele deschise, Daciana!

#WeAreCSMB


Proiect sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti

Parteneri EHF

Sponsori și Parteneri