Federația Europeană de Handbal a decis amânarea meciului din DELO EHF Champions League, din etapa a 9-a, programat să se joace, sâmbătă, 8 ianuarie 2022, de la ora 19:00, dintre echipa franceză Brest Bretagne Handball și campioana României, CSM București.
Decizia a venit după ce, la echipa noastră, au apărut trei cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV2, înaintea plecării în Franța. Cele trei jucătoare cu rezultate pozitive sunt Ema Ramusovic, Andreea Ailincăi și Samara Da Silva.
Meciul va fi reprogramat într-o altă dată, stabilită de comun acord de ambele echipe și de forul EHF, până la terminarea fazei grupelor DELO EHF Champions League, cât mai curând posibil!
Le dorim recuperare ușoară fetelor!