Clubul Sportiv Municipal București îi anunță pe fanii săi că Bianca Bazaliu este din nou tigroaică!
Crescută de CSM București de la vârsta de la 17 ani și lansată în handbalul mare de gruparea noastră, Bianca Bazaliu este considerată una dintre cele mai talentate și mai valoroase jucătoare din generația sa. O generație care a cucerit titlul suprem la Campionatul Mondial de tineret din 2014, din Macedonia.
Bianca Bazaliu, 23 de ani, a făcut parte din echipa Clubului Sportiv Municipal București care a cucerit EHF Champions League în 2016 și s-a clasat pe locul trei în aceeași competiție în 2017 și 2018.
Este uimitor că după atâtea luni sunt din nou într-o echipă și mă bucur că m-am reîntors la CSM București. Îmi doresc cât mai multe trofee cu CSM București. Este important ca toată lumea să fie sănătoasă. - Bianca Bazaliu
Bine ai revenit, Bianca!