VOLEI

Vlad Păușescu, omul din umbră al campioanei României


Ca și în lumea teatrului sau a filmului, acolo unde actorii reprezintă partea vizibilă a fenomenului, deși în spatele scenei sau a camerelor de filmat se află o armată de „anonimi” fără de care spectacolul nu ar fi posibil, performanțele sportivilor depind în cele mai multe cazuri de oamenii din umbra acestora.

Până nu demult, sportivii aveau alături de ei un antrenor. Sau doi, mai ales în cazul sporturilor de echipă. Performanțele uluitoare din ultimii ani, atât în sporturile individuale, cât și în cele de echipă, sunt rodul analizelor de tot felul, a studierii adversarului, a monitorizării individuale, a multor metode ce păreau la început simple mofturi ale marilor performeri. Pe lângă antrenorul principal și cel secund, la o echipă au apărut, nu neapărat în această ordine, preparatorul fizic, antrenorul cu portarii, acolo unde e cazul, nutriționistul, chiar și psihologul, statisticianul. 
Această din urmă meserie, aceea de statistician adică, a devenit indispensabilă în anumite sporturi. Cei care se îndeletnicesc cu această meserie sunt numiți în străinătate scouteri. La noi, termenul de scouter e mult mai complex, tocmai de aceea e preferat cel de statistician.

A pus umărul la marile succese ale fetelor

Despre Vlad Păușescu se spune că este cel mai bun scouter din voleiul românesc, un sport dependendent de această meserie. Statisticianul echipei feminine de volei a Clubului Sportiv Municipal București e un munte de ambiție și modestie, un ocean de cunoștințe dintre cele mai diverse și, totodată, un Everest al pasiunii pentru sport, pentru ceea ce face. Fiul marelui voleibalist Marian Păușescu, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1981 cu Dinamo București. Vlad a cochetat cu sportul, dar și-a dat seama destul de repede că nu poate egala performanțele tatălui. S-a ținut de școală și a devenit consilier juridic. Nu a trădat însă sportul, încercând să rămână aproape de lumea în care a crescut, deși sănătatea i-a fost zdruncinată de o boală degenerativă. Vlad Păușescu face abstracție de problemele sale de sănătate, gândește pozitiv, fiind, din acest motiv un exemplu pentru cei din jur, un model. A venit la CSM București în 2014, punând umărul la marile succese ale fetelor noastre, cucerirea CEV Women's Challenge Cup (2015-2016) și a titlului de campioană a României (2017-2018).

Obligatoriu în marea performanță

- Domnule Vlad Păușescu, ce face un scouter, un statistician la o echipă de volei?
- Se ocupă în principal cu prelucrarea datelor despre echipa adversă. Scouterul transpune jocul în cifre! El face toată munca de căutare, de analiză, de studiu și apoi prezintă rezultatele antrenorilor echipei: raport în cifre, analiza video, analiza generală a echipei, analiza individuală. 

- Există un program?
- Da. E un program inițiat de italieni în anii '90, cu o contribuție esențială a celebrului antrenor argentinian Julio Velasco, cel care a lucrat decenii la rând în voleiul italian. Programul poartă numele de „Data Volley”, licența anuală e de 700-800 de euro și a devenit obligatoriu în marea performanță. 

„Am văzut cu ce se mănâncă meseria de scouter”

- Cum ați ales această meserie?
- Terminasem Facultatea de Drept și cele două mastere care au urmat, lucram deja în domeniu. Îmi doream însă un loc de muncă la care să mă duc în fiecare dimineață cu drag. Îmi era dor de sport. Am început la Dinamo, acolo unde tata jucase și fusese antrenor. Era prin 2004. Am învățat această meserie singur. Stăteam cu telecomanda videocasetofonului în mână și studiam câte un meci. Opream, reluam faza, notam, apoi continuam. Încercam în același timp să mă împrietenesc și cu „Data Volley”. Pasiunea pentru sport însă, să știți, a fost motorul în toată această afacere. Pasiunea a fost cea care m-a împins de la spate. Mă împinge și acum.

- Când ați avut prima satisfacție în noua meserie?
- În 2007, la Halle, în Germania. Am fost cooptat de antrenorul Florin Grapă la o acțiune a echipei naționale de fete. A fost o experiență unică și foarte importantă pentru tot ceea ce a urmat. Acolo am văzut cu ce se mănâncă meseria de scouter, uitându-mă în jurul meu. Atunci, la Halle, am făcut și trecerea la voleiul fetelor. 

„Se muncea pe brânci”

- Ați lucrat la Știința Bacău, la Constanța și la Târgu Mureș, dar în cele din urmă ați revenit în București, la CSM. 
- Mă întorceam acasă și, în plus, veneam la o echipă foarte bună, cu ambiții. CSM București e clubul cel mai bine organizat din țară. Nu o spun eu, ci o spun rezultatele! 

- Cum a fost sezonul 2015-2016, cel în care CSM a cucerit CEV Challenge Cup, devenind prima echipă feminină din România care a câștigat un trofeu european?
- A fost, dacă pot spune așa, un sezon neașteptat! Nimeni nu ne dădea vreo șansă. A fost un sezon disputat într-un ritm infernal. Eram, cu toții, mai multe pe drumuri. Jucam la trei zile. Se muncea pe brânci, sportive și staff. Bateria laptopului s-a dus în acel sezon! Mai țin minte că nu se discuta decât despre performanță. Nici măcar despre mâncare nu se discuta. François Salvagni, antrenorul nostru de atunci, spunea adeseori: „Avem un băiat printre noi care nu doarme niciodată!”. Echipa a pierdut un singur meci în acel sezon al CEV Challenge Cup. 

„Un tehnician extraordinar”

- Ați amintit de Salvagni. Acum lucrați cu un alt antrenor cu nume. Cum e colaborarea cu Ferhat Akbaş?
- Una deosebită. Sincer, nu mă așteptam să lucrăm atât de bine. Ferhat Akbaş e un tehnician extraordinar, de la care ai ce învăța, un antrenor care a beneficiat de un traseu sănătos, a știut ce vrea și a muncit. În spatele performanțelor sale stă o muncă incredibilă. Lucrează non-stop. Mărturisesc faptul că am întâlnit în viața mea un om mai pasionat de sport decât mine! 

- Ce așteaptă un antrenor de la scouter cu privire la echipa sa?
- Un raport general, altul individual, pentru fiecare jucătoare. Studiul acestor cifre, de la antrenamente, de la jocuri, ajută antrenorul în alegerea celei mai bune echipe. Apoi vin datele, cifrele din timpul meciurilor.  Analiza e mai mult decât importantă, e determinantă. În timpul meciurilor antrenorul primește acum în timp real cifrele fiecărei jucătoare din teren. E o muncă de migală, e ca un puzzle. Toate aceste mici detalii fac diferența. Și, apropo de Ferhat Akbaş. Ne înțelegem atât de bine, știe exact ce să îmi ceară pentru că el a făcut această muncă de scouter la începutul carierei sale. 

- Cum vedeți viitorul sezon pentru CSM București?
- Au plecat fete, locul lor fiind luat de altele. S-a păstrat însă un nucleu. Va fi un sezon dificil, pentru că, știți cum se spune, e foarte greu să ajungi în vârf, dar și mai greu e să rămâi acolo. Echipa e calificată în Champions League. În campionat văd o luptă în doi, CSM București și CSM Volei Alba Blaj. Repet, va fi un sezon greu, dar, cu siguranță, unul bun pentru CSM. Noul format al CEV Champions League poate aduce surprize. 


Proiect sustinut de Primaria Municipiului Bucuresti si Consiliul General al Municipiului Bucuresti

Parteneri EHF

Sponsori și Parteneri