Volei masculin. De vorba cu Catalin Miron

Au trecut doi ani de când Cătălin Miron face parte din familia CSM București. Doi ani în care a avut parte de multe experiențe, dar spune că sezonul acesta îi place cel mai mult și că acum se simte cel mai aproape de echipă. S-a născut și a copilărit în Balotești, lângă București, iar la unsprezece ani, a avut contact pentru prima dată cu lumea voleiului. A încercat și alte sporturi, dar tot voleiul i-a intrat în suflet. L-a atras prin complexitatea care îl caracterizează și pentru că este diferit față de toate celelalte sporturi în care există contact fizic. Cătălin ocupă postul de secund în echipa CSMB, are 24 de ani și 1.90 m.

  1. Cum arată o zi din viața ta?

Cătălin: Dimineața începe de fiecare dată cu o cană de cafea. Știu că nu e nimic nou, asta facem cu toții. Dar, cum spuneam, începe o cană de cafea și stau cu telefonul în mână până în momentul în care mă pregătesc să plec. Sincer, micul dejun nu prea există pentru mine, acea cană de cafea este tot ce îmi trebuie dimineața, iar apoi merg la antrenament. La prânz, mă întorc acasă, mănânc și mă odihnesc. După amiaza reiau ritualul de dimineață: cafea, telefon și iar antrenament. Seara îmi place să am program de pensionar. Stau în pat, mă uit la televizor sau joc Fifa până mă ia somnul. Dacă se întâmplă să nu pot dormi, citesc câteva pagini dintr-o carte și adorm imediat.

„Dacă am găsi o modalitate să fim mai buni în fiecare zi, cred că ar face-o oricine, nu?”

    2. Care este starea de spirit în echipă?

Cătălin: Spre deosebire de ce am întâlnit până acum, anul acesta mi se pare că avem cea mai frumoasă, relaxantă, prietenoasă și sinceră atmosferă. În timpul liber nu suntem toți ca frații, dar atunci când ne antrenăm sau când suntem la meci, fiecare dă totul pentru scopul nostru comun. Cred că asta se datorează și faptului că suntem majoritatea tineri, apropiați de vârstă, iar câțiva am fost și colegi de juniorat.

   3. Cum rezolvați problemele care apar între voi?

Cătălin: Aici e diferit, nu toți discutăm la fel atunci când avem o problemă. Asta depinde și de relația fiecăruia cu ceilalți. Dar nu am văzut să fie vreun scandal mare până acum, doar mici discuții în contradictoriu și niște fraze “frumoase”, aruncate din suflet. În cazul relațiilor în care jucătorii nu sunt foarte apropiați, problemele se rezolvă în vestiar sau maximum a doua zi.

  1. Care a fost momentul cel mai dificil de până acum, din acest sezon, și cum ați trecut peste?

Cătălin: Nu putem spune că până acum am avut momente dificile, campionatul abia a început. Singura problemă pe care am avut-o, și încă o avem, este legată de accidentarea lui Barreto. Sperăm să revină cât mai repede.

  1. Care este lucrul pe care îl faci de fiecare dată la antrenament și știi că te ajută să fii tot mai bun?

Cătălin: E o întrebare la care nu cred că știu ce să răspund. Nu știu ce m-ar face să fiu mai bun, în afară de seriozitate și muncă. Dacă am găsi o modalitate să fim mai buni în fiecare zi, cred că ar face-o oricine, nu? (râde). Așa, nici nu ar mai exista diferențe între echipe. Cu toate acestea, dorința de a-mi demonstra că sunt în stare să devin mai bun, mă stimulează.

  1. Cum depășești un eșec în sport? Dar în viața de zi cu zi?

Cătălin: Sincer… eșecurile sunt cele mai dureroase. Sunt momente în care te gândești dacă sportul este chiar cel mai bun drum pe care l-ai ales. Nu știu ce să spun, dar dacă am parte de un eșec dezamăgitor, mă macină. Reușesc să scap puțin de gândurile negre atunci când ies la o bere cu băieții potriviți, cu care pot discuta orice. Ne susținem și ne încurajăm mult. Când merg la antrenament, încerc să mă automotivez pentru a trece peste eșec și să fac ce trebuie pentru a-mi redobândi încrederea în mine. Cu toate acestea, cel mai mare sprijin vine din partea iubitei mele și îi mulțumesc pentru asta. Este atât de important să ai oamenii care să te susțină și să te încurajeze atunci când ai nevoie. Parinții și fratele meu au fost mereu alături de mine și nu m-au lăsat să renunț.

„Mi-aș dori să pot vedea în viitorul apropiat, asta ca să știu dacă ceea ce fac este bine.”

      7. Cum sărbătorește echipa “tigrilor” o victorie și ce faceți atunci când suferiți o înfrângere?

Cătălin: Atunci când câștigăm un meci în deplasare e o atmosferă tare frumoasă. Gălăgie, bere, glume, bere, glume și iar bere și gălăgie până ajungem să adormim în apropiere de casă. Până la următorul meci, la fiecare antrenament este o atmosferă extraordinară. Însă, dacă pierdem, discutăm despre meci, nimeni nu aruncă vina asupra cuiva și ne propunem ca următorul să fie și mai bun pentru noi, ca echipă. Cel mai important este că nu există certuri și reproșuri între noi din cauza pierderii unui meci.

      8. Ce sfat le-ai da copiiilor care își doresc o carieră în sport?

Cătălin: Pe acei copii, i-aș îndemna să își urmeze simțirile de moment. Să nu se gândească prea mult pentru că motive de a renunța se găsesc imediat. Sportul este cel mai bun lucru pe care îl poate face un om, este cea mai profundă educație. Ai șansa să te descoperi pe tine în orice situație, întâlnești foarte mulți oameni și ai parte de experiențe plăcute, dar și mai multe neplăcute.

     9. Cine crezi că ar câștiga din echipă un concurs de skanderberg și cine ar fi al doilea finalist?

 Cătălin: Nu pot să îți dau un răspuns exact, dar dacă aici ar intra și antrenorii, cu siguranță Marian Rădulescu ar fi campion între noi. În fina;ă ar ajunge și Valentin Ioniță. 

     10. Care ar fi primul lucru pe care l-ai face dacă acum ai câștiga la loto 1 milion de euro?

Cătălin: Aiaiaiaiaiai… Mi-aș construi o casă micuță, dar foarte frumoasă. Cu siguranță, aș cumpăra o mașină, iar familiei și celor care îmi sunt prieteni adevărați le-aș împărți niște sume de bani. Mi-aș mai cumpăra o baltă pe care aș amenaja-o pentru pescuit, aș investi într-o afacere, iar restul de bani i-aș păstra în bancă. Asta așa ca să fiu liniștit.

      11. Dacă ar fi posibil, ce super-putere ai vrea sa ai și de ce?

Cătălin: Mi-aș dori să pot vedea în viitorul apropiat. Asta ca să știu dacă ceea ce fac este bine. Dacă ceea ce spun rănește pe cineva care nu merită, dacă aș putea ajuta persoanele care sunt în necaz sau dacă o să câștig la loto cu biletul pe care îl aleg. Mi-ar plăcea să pot evita problemele mele și ale celor din jurul meu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share