Volei masculin. CSMB se pregateste de Cupa Romaniei: CSMB vs CSA Steaua Bucuresti

Mâine, 25.10.2016, tigrii vor disputa cu CSA Steaua București primul meci din Cupa României de la ora 17:00. Vă așteptăm să îi susținem pe băieți la Sala Sporturilor “Unirea” Dobroești.

Formația CSM București a debutat în Divizia A1 a Campionatului Național într-o mare formă și a făcut progrese de la meci, la meci. Cu două victorii categorice din trei, tigrii au acumulat până în acest moment 7 puncte. Dacă prestația lor de mâine va fi la fel de bună ca până acum și vor câștiga partida contra echipei Steaua București, tigrii vor trece în următoarea fază a cupei și se vor duela cu Arcada Galați, meci programat pe 16 noiembrie. CSMB s-a mai întâlnit cu echipa gălățenilor și în prima etapă a Diviziei A1. Lupta a fost una strânsă, viictoria fiind de partea formației Arcada Galați cu scorul de 3-2. Îmbucurător, în urma acestui meci, tigrii au câștigat primul punct din campionat, un punct care a fost extrem de important pentru moralul lor.

 “Meciul din Cupa României cu Steaua va fi un meci la fel de important ca toate celelalte din campionat și îl vom trata cu seriozitate, chiar dacă ei pornesc cu prima șansă. Steaua București are o echipă valoroasă și practică un joc frumos. Deși este o echipă nou promovată, jucătorii au o experiență bogată și vor emite pretenții serioase în campionat și cupă. Noi suntem pregătiți și vom da tot ce e mai bun pentru a oferi un meci spectaculos.” – a declarat Cătălin Miron.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share