Volei feminin. Inca o victorie in fata echipei Stiinta Bacau

CSM București a plecat la Bacău setată să ajungă pe locul doi în clasamentul actual al Campionatului Național și a reușit să ia cele trei puncte de care avea nevoie pentru asta. “Tigroaicele” au demonstrat un joc bun și s-au impus cu succes în fața echipei CS Știința Bacău cu scorul 1-3 (19-25, 25-15, 21-25, 19-25).

Antrenorul “tigroaicelor”, Ferhat Akbaș, a declarat: “După cum am mai spus și înainte, noi aveam nevoie de timp, și încă avem, pentru a ne îmbunătăți jocul. Am reușit să arătăm un volei de calitate pe terenul echipei de la Bacău, pe care eu o admir mult. Faptul că am câștigat cele trei puncte le-a dat multă încredere jucătoarelor mele, dar trebuie să muncim mult în continuare și să devenim, pas cu pas, tot mai buni.”

Setul 1 (27 minute)

Setul a debutat cu o luptă cot la cot, iar la primul time-out tehnic, scorul era 6-8 în favoarea CSMB. “Tigroaicele” au rămas la timonă și au continuat să strângă  puncte, iar când scorul era 9-13, antrenorul din Bacău a cerut primul timp de odihnă.  Fetele lui au reușit să se apropie periculos de noi, dar la scorul 11-12, Ferhat Akbaș a întrerupt jocul, și chiar dacă bucureștencele au pierdut conducerea preț de câteva momente, ele și-au revenit repede. La al doilea time-out tehnic, “tigroaicele” aveau un avantaj de 2 puncte, după care Bacău a egalat la 18. Din acel moment, CSM București și-a coordonat jocul din ce în ce mai bine și a încheiat setul cu un avantaj de 6 puncte, 19-25.

Setul 2 (25 minute)

La începutul setului, CSM București a pierdut câteva mingi, iar la scorul de 5-2, Ferhat Akbaș a decis să ceară primul timp de odihnă. Fetele lui au reușit să recupereze din teren, dar simțind pericolul, antrenorul Florin Grapă a oprit jocul, la scorul 9-7, pentru a tăia din avântul “tigroaicelor”. Când a văzut că bucureștencele nu își intră în mână, Akbaș a cerut prima schimbare și a intrat pe teren ridicătoarea Alice Kapelovies. Cu toate acestea, la cel de-al doilea time-out tehnic, CSMB a fost condusă cu o diferență de patru puncte. Din acel moment nu a putut să își mai revină, iar echipa adversă și-a adjudecat setul cu scorul 25-15.

Setul 3 (28 minute)

Setul trei a început cu un joc bun pentru CSM București, iar la primul time-out tehnic conducea cu patru puncte. După o pasă spectaculoasă, care a durat aproape 1 minut, Lucille Charuk a realizat un blocaj bun și a reușit să treacă punctul în contul echipei. La scorul 9-13, antrenorul echipei Știința Bacău a întrerupt meciul pentru a discuta cu elevele sale. CSM București a arătat putere și coordonare.  Astfel a avut un avantaj de șapte puncte la cel de-al doilea time-out tehnic. “Tigroaicele” au continuat jocul până la finalul setului fără emoții și chiar dacă antrenorul adversarei a încercat să corecteze situația cerând schimbări, nu a reușit să o răstoarne în favoarea sa. Setul s-a încheiat cu scorul 21-25 pentru CSMB.

Setul 4 (30 minute)

Imediat cum a început cel de-al patrulea set, CSMB a cerut primul timp de odihnă, la scorul 5-2. Apoi, “tigroaicele” au egalat la 6, iar la primul time-out tehnic, conduceau cu două puncte. Din acel moment, lupta a fost una de care pe care, iar Bacău a reușit să ajungă la timonă. La scorul 13-10, antrenorul Ferhat a simțit nevoia să întrerupă jocul pentru a le motiva pe sportivele sale.  Ele s-au apropiat tot mai mult de adversare, iar atunci Florin Grapă a intervenit. Bucureștencele au reușit să egaleze la 15, după care au preluat conducerea, moment în care Bacău a înterupt din nou jocul. Situația a devenit tensionată la scorul 18-20, dar voleibalistele noastre nu s-au lăsat intimidate de adversare și s-au impus cu și mai multă forță, adjudecându-și setul cu scorul de 19-25.

CSM București (7 puncte din serviciu, 48 din atac și 14 din blocaj). Din sextetul de bază au făcut parte Lucille Charuk (12 punct), Sofija Medic (8 punct), Julia Milovits (5 punct), Jelena Alajbeg (21 puncte), Nikola Radosova (14 puncte), Dekany Bernadett (9 puncte) și libero-ul Luna Carocci. Au luat parte la joc și Alice Kapelovies, Ariana Pîrv, Ivana Lukovic și Adina Roșca.

CS Știința Bacău (9 puncte din serviciu, 34 din atac și 10 din blocaj). Echipa adversă a început meciul în următoarea formulă: Nikoleta Perovic (9 puncte), Denisa Rogojinaru (6 puncte), Cristina Cazacu (7 puncte), Ana Otasevic (6 puncte), Georgiana Faleș (4 puncte), Ivana Zburova și libero-ul Albu Mihaela. Au mai intrat pe teren și Sabina Moisa (3 punct), Irina Radu (8 puncte), Crina Bălțatu, Lorena Sipic și libero-ul Nicoleta Manu.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share