Volei feminin. Ferhat Akbas, membru al Comisiei Europene a antrenorilor

Antrenorul Tigroaicelor, Ferhat Akbas, da lovitura din nou. Pana la varsta de 31 de ani a ajuns in Cartea Recordurilor pentru ca a reusit un parcurs de 73 de meciuri nationale si internationale, fara nicio infrangere, in perioada in care era antrenor secund al echipei Vakifbank din Turcia. Incepand din aceasta vara, face parte din staff-ul tehnic al nationalei de volei feminin din Japonia, echipa cu care, de curand, a castigat Campionatul Asiei. Iar astazi, a fost numit membru al Comisiei Europene a antrenorilor, fapt care demonstreaza ca se numara printre antrenorii de elita ai momentului. Activitatea comisiei are ca scop cresterea si dezvoltarea voleiului la toate nivelurile. Rolul membrilor este sa supravegheze, sa elaboreze si sa puna in practica proiecte de dezvoltare a acestui sport. Ei vor pune la dispozitie materiale si vor sustine cursuri pentru federatiile nationale de volei, realizand astfel o retea complexa care sa implice antrenorii din toata Europa. Comisia CEV va fi prezidata de Philippe Blain din Franta.

“Sunt foarte mandru si bucuros ca, la varsta de 31 de ani, am fost ales membru al comisiei de antrenori CEV. Este minunat sa pot lucra printre oameni valorosi pentru sportul pe care il iubesc si sunt convins ca impreuna vom realiza multe lucruri bune.” – a declarat Ferhat Akbas

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share