Volei feminin. CSM Bucuresti inchieie returul pe locul al doilea

 

CSM București a mai adăugat o victorie în cont și este singura echipă care a câștigat toate meciurile din returul Campionatului Național, iar în total a strâns 13 victorii consecutive. Ultimul meci disputat cu echipa VC Unic LPS Piatra Neamț, a avut loc ieri, pe terenul adversarelor, iar Tigroaicele s-au impus cu succes. Confrutarea s-a încheiat după patru seturi și a durat o oră și 40 de minute, timp în care jucătoarele noastre au pus în aplicare lucrurile stabilite la antrenamente. Vizita Tigroaicelor, pe terenul moldovencelor, a fost una și mai plăcută pentru că iubitorul de volei, Sorin Barbieru, le-a adus flori și le-a urat o primăvară plină de victorii și bucurii. VC Unic LPS Piatra Neamț vs CSM București 1-3 (20-25, 18-25, 25-23, 18-25).

“A fost un meci greu, dar știam că va fi așa. Pentru Piatra, acesta reprezenta ultima șansă de a intra în grupa de elită a campionatului și adversarele au dat tot ce au putut. Important este că după setul trei, noi am rămas la fel de concentrate și am câștigat toate punctele puse în joc. Suntem foarte fericite pentru reușita noastră.” – a declarat Ariana Pîrv.

CSM București (10 puncte din serviciu, 56 din atac și 16 din blocaj). Tigroaicele au început meciul în următoarea formulăă: Sofija Medic (17 puncte), Ivana Lukovic (9 puncte), Bernadett Dekany (16 puncte), Ariana Pîrv (13 puncte), Lucille Charuk (14 puncte), Julia Milovits (5 puncte) și libero-ul Andreea Ispas. Au mai luat parte la joc și Nikola Radosova (7 puncte) și Alice Kapelovies.

Unic LPS Piatra Neamț ( 4 puncte din serviciu, 34 din atac și 14 din blocaj). Din sextetul de bază au făcut parte Sorina Buz (6 puncte), Alexandra Pintea (2 puncte), Ana Maria Hambele (13 puncte), Irina Andreica (11 puncte), Gabriela Dancu (14 puncte), Adriana Bobi (9 puncte) și libero-ul Alexandra Ciucu.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share