Volei feminin. CSM Bucuresti a pierdut meciul cu CSM Targoviste

Penultimul meci al Diviziei A1, din acest sezon, a avut loc acasă la echipa CSM Târgoviște. Tigroaicele nu au reușit să se întoarcă la București cu niciun punct din cele trei puse în joc. După un meci echilibrat și o luptă de care pe care, adversarele și-au adjudecat partida în urma celor trei seturi disputate. CSM București a luptat până în ultima clipă, seturile 2 și 3 s-au încheiat cu un scor strâns, dar avantajul a fost de partea formației din Târgoviște.

Antrenorul Ferhat Akbaș a declarat: “Pe lângă faptul că am jucat pe terenul lor, meciul cu Târgoviște a fost unul foarte dificil. Blocajul voleibalistelor de la Târgoviște a funcționat mult mai bine, la fel și serviciul, chiar dacă am realizat același număr de puncte. Diferența a fost că noi am avut mai multe greșeli. Pentru acest sezon, ne-a mai rămas de disputat un singur meci, marți, cu echipa Știința Bacău. Vă așteptăm la sală pentru că noi vom da totul ca să câștigăm.”

CSM București: Sofija Medic (8 puncte), Bernadett Dekany (9 puncte), Lucille Charuk (8 puncte), Jelena Alajbeg (8 puncte), Nikola Radosova (9 puncte), Julia Milovits (1 punct) și libero-ul Luna Carocci. Au mai luat parte la joc și Ivana Lukovic (1 punct), Ariana Pîrv (3 puncte), Alice Kapelovies (1 punct) și libero-ul Andreea Ispas.

CSM Târgoviște: Sobo Alexandra (6 puncte), Klisura Sara (18 puncte), Calotă Diana (4 puncte), Alexandra Trica (7 puncte), Collar Milagros (13 puncte), Ivanof Roxana (17 puncte) și libero-ul Cebic Suzana.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share