Volei feminin. CSM Bucuresti a invins vicecampioana CSM Targoviste

Sub freamătul iubitorilor de volei din sală, Tigroaicele au prestat un joc foarte bun și au îngenunchiat vicecampioana CSM Târgoviște care avea în spate un număr de 8 victorii consecutive. Astfel jucătoarele noastre se poziționează pe locul doi în calasamentul actual și au în total 11 meciuri fără nicio înfrângere. Cu un serviciu și cu un blocaj care au dat roade și cu o Jelena Alajbeg care a realizat punct după punct, CSM București și-a adjudecat victoria după patru seturi. CSM București vs CSM Târgoviște 3-1 (25-13, 25-17, 22-25, 25-15).

Ferhat Akbaș, antrenorul Tigroaicelor, a declarat: “Am avut un sentiment foarte bun în legătură cu acest meci și am observat că jucătoarele noastre sunt din ce în ce mai pregătite. De asemenea, sunt fericit pentru că ele au moralul ridicat și au prins mai multă încredere în ele. Primul nostru obiectiv a fost să ajungem pe locul 2, iar de acum vom munci ca să ne apărăm poziția. Chiar dacă am făcut câteva greșeli în cel de-al treilea set, ne-am revenit repede și am reușit o frumoasă victorie.”

“CSM Târgoviște este o echipă bună care te pune în dificultate atunci când joci cu ea. Noi am fost foarte motivate să câștigăm cu atât mai mult că acasă la adversarele noastre nu am reușit să ne impunem. A fost o provocare pentru noi. Știam încă de la început că nu va fi ușor și am convenit că trebuie să avem răbdare și să fim perseverente pentru că va fi un meci cu urcușuri și coborâșuri. Cam așa s-a și întămplat. Fiecare dintre noi a contribuit cu câte ceva și când una dintre noi era în dificultate, intervenea cealaltă pentru a remedia situația. Ne-a ieșit bine serviciul și blocajul, iar spre final, am prins curaj și forță și la atac. Sunt foarte fericită și mândră de noi pentru rezultatul de ieri. “– a declarat falsul, Jelena Alajbeg.

CSM București (12 puncte din serviciu, 52 din atac și 14 din blocaj). Din sextetul de bază au făcut parte: Julia Milovits (5 puncte), Jelena Alajbeg (22 puncte), Nikola Radosova (11 puncte), Sofija Medic (15 puncte), Brnadett Dekany (11 puncte), Lucille Charuk (12 puncte) și libero-ul Luna Carocci. Au mai intrat pe teren și Alice Kapelovies, Ariana Pîrv și Ivana Lukovic (2 puncte).

CSM Târgoviște (8 puncte din serviciu, 38 din atac și 10 din blocaj). Adeversarele au început partida în următoarea formulă: Sobo Alexandra (7 puncte), Calotă Diana (1 punct), Trica Alexandra (11 puncte), Klisura Sara (13 puncte), Collar Milagros (14 puncte), Ivanof Roxana (10 puncte) și libero-ul Cebic Suzana. Au mai luat parte la joc Bricic Bernarda și Marciuc Ramona.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share