Victorie cu Krim si Tigroaicele se califica in Main Round de pe locul 1 al Grupei A

Echipa de handbal feminin a CSM București câștigă în deplasarea de la Ljubljana și intră în Main Round-ul Ligii Campionilor cu 6 puncte: 

RK Krim Mercator – CSM București 30-33 (16-17)

Tigroaicele au avut un debut de partidă extrem de bun și conduceau cu 3-0 în minutul 5, după golurile înscrise de Iulia Curea și Marit Frafjord. Slovenele au revenit rapid în joc și au egalat la 4, moment în care Helle Thomsen a solicitat primul time-out al partidei. Cu o linie de 9 metri mai activă și cu o Cristina Neagu mai hotărâtă, CSM București s-a desprins la 2 lungimi, avantaj pe care l-a menținut pe aproape toată durata primei reprize. Echipa RK Krim nu a încetat să lupte, iar după pauză s-a aflat în avantaj cu un gol, 18-17. Campioana României a apăsat accelerația și a revenit la conducere, iar în minutul 50 avea un avans de 5 goluri, 23-28. Tigroaicele și-au menținut concentrarea până la finalul partidei, pe care au încheiat-o cu victorie.

CSM București: Grubisic, Ungureanu, Iordache – portari, Neagu 9, Curea 5, Gullden 5, Kurtovic 5, Frafjord 3, Manea 3, Bazaliu 1, Jorgensen 1, Udriștioiu 1, Ayglon Saurina, Hagman, Jacobsen.

Pentru RK Krim Ljubljana au marcat: Benko 7, Stanko 6, Koren 5, Omoregie 5, Perederyi 2, Tsakalou 2, Zulic 2, Baric 1.

Cu această victorie, CSM București acumulează 10 puncte în Grupa A a Ligii Campionilor și rămâne lider. Ultimul meci din această fază a competiției va avea loc duminică, 19 noiembrie, ora 16:00, la Sala Dinamo, împotriva echipei Vistal Gdynia. Biletele sunt disponibile AICI.

Până duminică, Tigroaicele vor mai disputa un meci în campionatul intern, împotriva celor de la U Cluj. Partida va avea loc miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Rapid. Accesul se va face pe bază de jucării sau cărți pentru copii.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share