Rugby. Tigrii, pe podium în Cupa Regelui, după 31-13 cu U Cluj în finala mică a competiției

Prima echipă de rugby a CSM Olimpia București a prins primul podium al sezonului. Jucătorii antrenați de Danie de Villiers s-au clasat pe locul trei în Cupa Regelui, după ce sâmbătă au învins cu 31-13 (9-10) pe U Cluj-Napoca, în finala mică.

Tigrii au dominat copios partida desfășurată pe terenul Național Arcul de Triumf din Capitală. Au pus primele puncte pe tabelă, printr-o lovitură de pedeapsă concretizată de Stătulescu (min. 6), au avut 6-3 și 9-3, prin același procedeu și același jucător. Pachetul de înaintare, cu un mare punct de forță în persoana lui Bădălicescu, a fost la înălțime, câștigând mingi importante. Pe finalul primei reprize, clujenii au înscris un eseu, la singura acțiune mai închegată a lor. Așa s-a intrat la pauză cu un deficit minim: 9-10.

În repriza secundă, CSM București s-a dezlănțuit. Siale Fahiua și-a intrat în rol și a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Tonganul a marcat atât din lovituri de picior din faze fixe (o lovitură de pedeapsă, două transformări), cât și prin eseuri, două la număr. Alături de Adrian Ion, alt jucător decisiv (marcator al unui eseu), Siale a făcut diferența pe tabela de scor. Merită remarcat și efortul întregului pachet de înaintare, care a rămas la fel de puternic și după ce toată linia întâi a fost schimbată.

Au marcat pentru CSM București: Siale – 2 eseuri, 1 l.p., 2 transf, Adrian Ion – un eseu, Stătulescu – 3 l.p., Ispir – 1 transf.

Danie de Villiers: ”Jucătorii noștri au fost nervoși și crispați în prima repriză. Este o echipă tânără, neeperimentată. Am vorbit la pauză, iar aspectul jocului s-a schimbat în repriza a doua, a fost mult mai bine. Aceasta este echipa pe care o recunosc. Sunt bucuros pentru rezultat, băieții meritau să câștige ceva, chiar și acest trofeu mai mic”.

Adrian Ion (capitanul echipei): ”Mă bucur pentru că am încheiat pe podium, deși nu pot să nu mă gândesc că puteam să jucăm finala. Am făcut o repriză secundă foarte bună”.

CSM București: 1. Tamba, 2. Nere, 3. Bădălicescu, 4. Mitu, 5. Rațiu, 6. D. Vasile, 7. A. Ion (căp), 8. Siokivaha, 9. Ivan, 10. Stătulescu, 11. T. Conache, 12. Fahiua, 13. Sola, 14. Prunaru, 15. Okati. Rezerve: 16. Tongia, 17. Gordaș, 18. Tudor, 19. Mitroi, 20. Melinte, 21. Beldean, 22. Ispir, 23. Țiglă.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share