Rugby. Capitanul Tigrilor, Adrian Ion: ”Daca am invins Timisoara, de ce sa nu speram la marea finala a Cupei Regelui”

Echipa de rugby CSM Olimpia București a furnizat marea surpriză a Cupei Regelui, prin eliminarea din competiție a multiplei campioane Timișoara Saracens, în urma unui meci disputat chiar în Banat. Pentru prima oară în ultimii ani, Timișoara nu are acces la careul de ași al unei competiții interne, iar pentru asta ”vinovați” sunt Tigrii de la CSMB, care i-au învins pe ”Sarazini” cu 18-11.

Rugbiștii de la CSMB se pregătesc acum de un nou duel de foc, tot în deplasare, cu Știința Baia Mare. Partida din semifinalele Cupei Regelui este programată sâmbătă, de la ora 13:00. În drum spre Maramureș, căpitanul Tigrilor a vorbit despre surpriza de la Timișoara, dar și despre meciul cu Zimbrii din Baia Mare.

Victoria voastră de la Timișoara a surprins pe toată lumea. V-a surprins și pe voi?

Ne-am dorit-o foarte mult. Ne-am motivat în ultima săptămână, poate și din cauza insucceselor pe care le-am avut în ultimul timp. Cred că ne-am antrenat și mai bine, plus că am avut toți aceeași viziune. Și am reușit să-i batem. Și i-am bătut fără drept de apel, i-am condus de la început până la sfârșit. Deci, nu știu dacă putem spune că am fost și noi surprinși de performanța noastră.

rugby-csm-victorie-la-timisoaraMai mereu ați făcut meciuri bune cu Timișoara. Vă convine mai mult stilul lor, vă motivați mai bine cu ei?

Timișoara Saracens este o echipă foarte bună și atunci se motivează toată lumea bine. Poate că o facem și pentru a nu se întâmpla ceva urât. Dar acum ne-a ieșit totul, și în atac, și în apărare, și tușele, și grămezile. Am mers bine toți. Toată lumea a fost concentrată. Nu a dat nimeni niciun pas înapoi și asta a fost dovada atitudinii pe care am avut-o.

Jucăm deja o finală, fie cea mare, fie cea mică…

Doamne ajută să o jucăm pe cea mare!

Este deja un obiectiv îndeplinit pentru acest sezon?

Obiectivul era să jucăm una dintre finale. Mai exact, pentru locul trei, dar dacă am învins Timișoara, de ce să nu sperăm că putem juca pentru trofeu?

Am jucat cu Timișoara, luăm acum la rând cealaltă echipă mare din campionat, Știința Baia Mare. Cum vezi acest meci?

Dacă-i batem și pe ei, 80% câștigăm și Cupa Regelui. Niciun meci nu seamănă cu celălalt, dar vom vedea, pentru că și cu Baia Mare am făcut meciuri bune. În ultimul meci, la pauză a fost numai 13-8 pentru ei. Și la Baia Mare, în tur, ne-au bătut în ultimele zece minute. Deci, dacă ne montăm bine, vom avea aceeași viziune și vom da dovadă de același caracter putem face o surpriză și cu Baia Mare, că doar nu o fi de pe altă planetă.

CSM Olimpia București a pornit în acest sezon cu un proiect nou, reîntinerit. Se poate spune că încep să apară și rezultatele?

Da, drept dovadă că suntem în semifinalele Cupei Regelui. Atmosfera e bună, lotul foarte întinerit, poate ar trebui să mai treacă câteva luni pentru a ne da drumul la joc, să prindă toți încredere, să aibă încredere în antrenori, în mine, ca și căpitan.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share