Infrangere in ultima secunda cu Dinamo

Primul meci al finalei Ligii Zimbrilor a fost câștigat de echipa din Ștefan cel Mare, cu un gol înscris în ultima secundă a timpului regulamentar: CS Dinamo București – CSM București 24-23 (13-12). Titlul se decide pe sistemul „cel mai bun din 3 meciuri”, astfel că meciul 2 se va disputa luni, 5 iunie, de la ora 18:00, în Sala Rapid.

Deși statistica înclina balanța clar în favoarea Dulăilor, care câștigaseră toate cele 4 meciuri directe din actualul sezon, trupa lui Zvonko Shundovski a stricat calculele hârtiei. Handbaliștii de la CSM București au jucat cu mult curaj, la sacrificiu și au oferit o replică bună campioanei en-titre.

Confruntarea dintre Dinamo și CSM București a fost una demnă de o finală, având toate „ingredientele” necesare. Partida a fost extrem de echilibrată de la început până la sfârșit. Cea mai mare diferență între cele două echipe s-a înregistrat în minutul 12, la scorul de 7-4 pentru Dinamo. Zvonko Shundovki a introdus 7 jucători pe atac, iar Tigrii au revenit în meci. Jucătorii de la 9m ai CSM București s-au completat perfect, profitând și de prezența pe semicerc a doi pivoți. Nicu Negru marchează două goluri consecutive și egalează scorul la 9. La pauză, Dulăii aveau un avantaj minim, provenit în urma unor greșeli pe faza ofensivă din ultimul minut al primei reprize, care le-au oferit ocazia jucătorilor de la Dinamo să înscrie 2 goluri ușoare.

Apărarea, coordonată de Militaru, Stamate și Novanc, a funcționat extrem de bine și în partea a doua a meciului, reușind să fragmenteze, în dese rânduri, atacurile dinamoviste. Mai lucizi în atac, Tigrii au luat avans de 2 goluri în minutul 39. Din păcate, avantajul a fost anulat după o eliminare în tabăra echipei CSM București, iar Dulăii au egalat din nou pe tabelă. Ultimele 2 minute au fost de infarct. Mai întâi Dinamo ratează, în minutul 58:50, prin Mironescu. Tigrii merg în atac, dar nu reușesc să construiască nimic, deoarece Zvonko Shundovski a solicitat timp de odihnă – 59:31. Dinamoviștii nu au dat ocazia jucătorilor de la CSMB să implementeze schema transmisă de antrenor, astfel încât, pe fondul amenințării de joc pasiv și a unui blocaj bun, Krsto Milosevic trimite mingea către colțul din dreapta sus, dar este ghicit de goalkeeperul dinamovist. Eliodor Voica solicită, la rândul său, time-out cu 6 secunde înainte de final. Mingea curge pe traiectoria Irimuș – Esteki – Vrankovic – Asoltanei, acesta din urma reușind să-l învingă pe Blazevic cu o aruncare înșelătoare, după o incursiune pe semicerc. S-a terminat 24-23,  iar prima victorie trece în contul echipei din Ștefan cel Mare.

CSM București: Blazevic, Iancu – portari; Bernatonis 5, Milosevic 5, Militaru, Georgievski 2, Saurina 7, Stavrositu, Constantinescu, Novanc, Negru 3, Roşu, Rotaru, Aslanian 1, Mănescu, Stamate

Pentru Dinamo au înscris: S. Esteki 6, A. Esteki 4, Bera 4, Mocanu 3, Vrankovic 3, Asoltanei 1, Mironescu 1, Şandru 1, Mousavi 1

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

Like & share