Handbal. „Tigrii” isi iau revansa in fata echipei Steaua

CSM București obține a treia victorie consecutivă din 2017, în fața echipei CSA Steaua București, scor 24-19 (12-12), într-un meci contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii Zimbrilor. Echipa pregătită de Zvonko Shundovski a acumulat, astfel, 33 de puncte și se menține pe poziția a cincea a clasamentului. 

„Tigrii” au început extrem de motivați partida și s-au desprins la 4-1 în minutul 9. Avantajul de 3 goluri s-a menținut până în minutul 19, după care a urmat o perioadă de secetă pentru handbaliștii pregătiți de Zvonko Shundovski. Steliștii au egalat la 9, după care golurile au curs în ambele părți, astfel încât tabela indica 12-12 la pauză. În partea a doua a meciului, „tigrii” au refăcut avansul de trei goluri. Intervențiile portarilor Iancu și Blazevic, precum și ritmul impus în atac de Sașa Marijanac au făcut ca, la finalul partidei, diferența să fie de 5 goluri în favoarea echipei gazdă, 24-19.

Pentru CSM Bucuresti au jucat Iancu, Blazevic – portari, Marijanac 6, Georgievski 5, Humet 4, Saurina 3, Somlea 2, Bernatonis 2, Negru 1, Rosu 1,  Stavrositu, Novanc, Mănescu, Rotaru, Aslanian, Stamate.

Pentru CSA Steaua București au înscris: Kostadinovic 4, Ouksir 3, Florea 2, Szoke 2, Dimitrijevic 2, Cristescu 2, Irimescu 2, Ungureanu 1, Johannson 1.

Următoarea partidă a „tigrilor” se va disputa în deplasare, contra echipei CSM Satu Mare, miercuri, 15 februarie.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

Like & share