Handbal masculin. Tigrii inving liderul in ultima etapa din tur

Liga Zimbrilor, etapa 13: CSM București – HC Dobrogea Sud 28-24 (14-12)

Tigrii au încheiat turul Ligii Zimbrilor cu o victorie importantă, obținută în fața liderului HC Dobrogea Sud, scor 28-24 (14-12). Jucătorii antrenați de Zvonko Shundovski și-au regăsit atitudinea care i-a făcut vicecampioni și câștigători ai Cupei României, iar succesul lor a fost deasupra oricărui dubiu.

Meciul disputat la sala Rapid a fost unul de calitate. Jocul a avut ritm, iar brațele puse de Tigri în fața adversarilor au fost baraje greu de trecut. Aslanian a făcut poate cel mai bun meci al său din acest sezon, Saurina a marcat ce a avut de marcat, inclusiv trei din cele patru aruncări de la șapte metri, iar Marijanac a punctat decisiv în momente importante. Și apărarea și-a făcut datoria, în fața unei echipe cu jucători experimentați.

Evoluția scorului a fost interesantă. Au condus și constănțenii, avantaj a fost și de partea Tigrilor. Echilibrul s-a rupt în ultimele zece minute, când CSMB a fost mai percutantă. De la 22-21 (min. 51), scorul a ajuns 25-21, iar din acel moment, Tigrii nu au mai lăsat inițiativa.

Tigrii încheie turul pe locul 5, cu 24 de puncte. Lider este Dobrogea Sud (33 p), urmat de Dinamo (32 p).

CSMB: Iancu, Ciobanu – Saurina 8, Aslanian 5, Marijanac 3, Georgievski 3, Humet 2, Șomlea 2, Novanc 1, Stamate 1, Bernatonis 1, Roșu 1, Negru 1, Rotaru, Stavrositu, Constantinescu. Antrenor: Zvonko Shundovski

HC Dobrogea Sud: Stănescu, Sijan, Vasile – Crnoglavac 5, Angelovski 4, Toma 2, Cutura 4, Buricea 2, Rakcevic 1, Nikolic 2, Săulescu, Celica 3, Vujadinovic 1. Antrenor: Djordje Cirkovic

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share