Handbal masculin. Esec cu Steaua in ultimul meci al sezonului regulat. CSM Bucuresti – HC Adrian Petrea Resita in sferturile de finala

Handbaliștii de la CSM București au cedat în ultimul meci din sezonul regulat. Joi, în etapa a 26-a a Ligii Naționale, Tigrii au fost învinși la limită, 29-28 (13-16), în partida cu Steaua, disputată la Chiajna.

Fără o miză specială – Tigrii aveau locul doi asigurat dinaintea etapei –, CSM București a jucat pentru victorie, iar timp de 55 de minute au fost la timona întâlnirii. Începutul partidei i-a aparținut lui Marius Novanc, cu patru goluri marcate din primele șapte ale echipei antrenate de Zvonko Shundovski, însă pivotul CSM-ului a fost obligat să rămână pe banca după un contact dur cu un adversar. Și-a intrat însă în ritm Krsto Milosevic, interul stânga încheind prima repriză cu 5 goluri marcate. La pauză, CSM avea deja un avantaj de trei goluri: 13-16.

Tigrii au păstrat avansul pe tabelă până în minutul 55, scor 25-27. Gazdele au profitat însă de situațiile de superioritate avute pe final și au marcat de 4 ori consecutiv, scor 29-27, Tigrii reușind să mai înscrie doar o singură dată.

CSM București încheie sezonul regulat pe locul 2 și va întâlni în sferturile de finală echipa clasată pe locul 7, HC Adrian Petrea Reșița (se joacă pe sistemul ”două din trei”). Primul meci e programat la București, pe 24 aprilie, următorul fiind la Reșița, pe 29 aprilie. Dacă mai este necesară o a treia partidă, aceasta va avea loc pe 4 mai, la București.

Până la sferturile de finală ale Ligii Naționale, Tigrii vor juca duminică ultimul meci din Grupa D a Cupei EHF, în deplasare la Chambery (Franța).

CSM București: Blazevic, Iancu – Milosevic 9, Humet 4, Novanc 4, Marijanac 4, Kostadinovic 2, Negru 2, Pătru 1, Constantinescu 1, Ungureanu 1, Sâncelean, Militaru, Rotaru, Răpciugă, Stamate.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share