Handbal masculin. CSM Bucuresti a rezistat cu brio in Stefan cel Mare, fiind invinsa la mare lupta de Dinamo

CSM București a pierdut cu 28-27 (16-16) partida cu Dinamo, susținută în deplasare, în cadrul etapei a 3-a în Liga Zimbrilor. Tigrii au făcut o partidă diferită cu adversarii din Ștefan cel Mare, față de jocul din Supercupă, fiind mult mai prezenți în joc, în anumite momente chiar superiori.

În prima repriză, băieții lui Zvonko Shundovski au condus cu 12-9 (min 21), jocul fiind pierdut după 60 de minute la mare luptă, pe fondul unei lipse de luciditate în câteva momente cheie.

”Au fost multe aruncări la poartă în momente nepotrivite, ratări la 6 cu 5, am avut superioritate în repriza a doua, spre finalul meciului, dar nu le-am fructificat, ba din contră au înscris ei. S-au dus ei la două goluri în loc să revenim noi la egal”, a făcut o scurtă caracterizare a jocului Iulian Stamate, căpitanul echipei CSM București.

Dinamo – CSM București 28-27 (16-16)

CSM: Iancu, Blazevic, Ciobanu – portari; Bernatonis 4, Militaru 1, Georgievski 4, Saurina 5, Stavrositu 2, Constantinescu, Răpciugă 1, Humet 6, Novanc, Rotaru, Aslanian 1, Mănescu, Stamate 3. Antrenor. Zvinko Shundovski

Pentru Dinamo au înscris S. Esteki 6, Șandru 4, A. Esteki 3, Asoltanei 3, Mironescu 3, Savenco 3, Vrankovic 3, Criciotoiu 2, Ragot 1

CSM București a suferit astfel a doua înfrângere consecutivă la limită în Liga Zimbrilor. ”Pentru obiectivele noastre nu sunt motive de îngrijorare, să ne amintim că se joacă play-off. Dacă o să terminăm pe un loc așa cum nu ne dorim noi, ci puțin mai slab, sunt convins că ne putem reveni în orice moment în play-off. O să înceapă și cupele europene, toate echipele care ne batem la vârful clasamentului vom avea foarte multe meciuri, va interveni și oboseala. Sunt convins că vor apărea multe suprize pe tot parcursul sezonului”, a declarat Stamate.

Următorul meci pentru CSM București este tot în Liga Zimbrilor, pe teren propriu, cu CSM Focșani (luni – 19 septembrie, ora 17:30, Sala Rapid). Între timp, echipa noastră și-a aflat și adversarul din turul 2 preliminar al Cupei EHF, formația croată Zamet, care s-a calificat pentru că a înscris mai multe goluri în deplasare în ”dubla” cu Creteil, după ce la general scorul a fost 56-56. ”Nu-i cunosc pe Zamet, dar cred că sunt o echipă bună, din moment ce au eliminat Creteil din Franța. Nu știu ce s-a întâmplat cu Creteil în partida tur în Franța, dar cred că este mai bine că vom evolua cu Zamet, o echipă tânără din ce am înțeles”, a susținut căpitanul echipei CSMB.

Manșa tur se va disputa în 8-9 octombrie, în România.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share