Handbal. Echipele de junioare, calificate la turneele semifinale

Handbalul feminin de la CSM București este o certitudine și la nivel de junioare. Tinerele Tigroaice au obținut calificarea la turneele semifinale la toate categoriile de vârstă.  Junioarele 2 și junioarele 3 au încheiat grupa pe prima poziție, în timp ce colegele lor mai mari, junioarele 1, au acces la turneul semifinal de pe poziția a doua.

După disputarea tuturor etapelor din serie, directorul tehnic, Remus Drăgănescu, a declarat că: „A fost o prima fază depășită cu bine. Urmează etapele cu adevărat importante, care trebuie pregătite și abordate cu mare atenție întrucât adversarii pe care-i vom întâlni sunt și ei trecuți prin același sistem competițional și, pesemne, au aceleași obiective. În acest sens, trebuie să acordăm o mai mare atenție pregătirii, refacerii și recuperării jucătoarelor accidentate.”

  • Junioare 1

Campioana ultimelor două sezoane, CSM București – junioare 1 a disputat 15 partide în seria C a Campionatului Național, reușind să obțină 12 victorii și 3 înfrângeri. Cu un lot compus în mare parte din jucătoare născute ’99, Tigroaicele s-au clasat pe cea de-a doua poziție, acumulând un total de 24 de puncte și un golaveraj de +72 de goluri. Mai mult de-atât, formația pregătită de Florin Ciupitu și Florica Iliescu evoluează, în paralel, și în Divizia A, acolo unde ocupă un onorant loc 4. Evoluțiile sportivelor noastre au fost remarcate de către selecționerul Ion Crăciun, care le-a convocat la acțiunile naționalei de tineret pe Teodora Popescu, Andreea Pîrvu, Narcisa Verde și Andra Rovența.

Clasamentul final al Seriei C

  1. CSS 2 București
  2. CSM București
  3. CS Dacia Mioveni
  4. ASC Sc. 181 SSP București
  5. National Rm Valcea
  6. CT Media București

Florin Ciupitu, antrenor principal, a declarat: ”Având în vedere că avem un lot tânăr, rezultatele sunt îmbucurătoare. Mă mulțumește evoluția fetelor în Campionatul Național Divizia A, unde au atins un nivel bun de maturitate handbalistică. Din păcate, problemele medicale din acest sezon ne-au dat mari dureri de cap, deoarece ni s-au accidentat jucătoare importante, dar sperăm să le recuperăm până la turneul final.

Clasarea pe cea de-a doua poziție a seriei C le-a garantat handbalistelor de la CSM București calificarea la turneul semifinal, însă tragerea la sorți nu a fost cea mai fericită, astfel încât Tigroaicele vor juca împotriva echipelor ASC Corona Brașov, CSS Caracal, CSS Viitorul I Cluj, CSS Galați, în perioada 19-23 aprilie 2017, pe teren neutru, la Moreni. Echipele clasate pe locurile 1-2 se califică la faza finală, ce se va disputa în perioada 10-14 mai.

  • Junioare 2

Echipa de junioare 2, vicecampioană națională en-titre, a câștigat categoric seria D a Campionatului Național, fără să cunoască gustul înfrângerii, și s-a anunțat ca fiind una dintre principalele pretendente la medalia de aur. Formația pregătită de Constantin Frâncu și Georgeta Gureșoaia a avut, în repetate rânduri, jucătoare convocate la lotul național de juniori: Ștefania Jipa, Patricia Moraru, Isabela Dragnea și Andreea Chetraru.

Clasamentul seriei D

  1. CSM București
  2. HC Activ CSO Plopeni
  3. CSM Ploiești
  4. ACS Șc. 181 SSP București
  5. CS Rapid București
  6. CT Media București
  7. CSS 6 București
  8. CSO Pantelimon

Mă bucur pentru rezultatele obținute în serie, dar acum trebuie să pregătim fazele superioare. Fiecare turneu care va urma crește în dificultate și doar cu multă muncă și ambiție putem să îndeplinim obiectivul pe care ni l-am propus. Cu siguranță, atât eu, cât și jucătoarele, ne dorim să avem în palmares un titlu național, cu atât mai mult cu cât anul trecut am fost la o victorie distanță de această performanță!”, a mărturisit antrenorul principal al echipei de junioare 2, Constantin Frâncu.

La primul turneu semifinal, desfășurat în perioada 28-30 aprilie, Tigroaicele au fost repartizate în grupa I, alături de CSS Tulcea, CS Danubius 2010 Galați și CSS Viitorul Cluj. Primele două echipe clasate se vor califica la turneul semifinal II, programat în 17-20 mai. Turneul final va avea loc în perioada 14-18 iunie.

  • Junioare 3

Seria D a Campionatului Național de Junioare 3 a fost una extrem de disputată la vârf. Primele două locuri au fost separate doar de 1 punct, CSM București reușind să obțină poziția de lider după jucarea celor 21 de meciuri. Tigroaicele au obținut 18 victorii și un total de 57 de puncte. Mai mult de-atât, Roberta Gheorghe a fost mereu pe lista jucătoarelor selecționate la lotul național de cadete.

Clasamentul seriei D

  1. CSM București
  2. CSS 6 București
  3. CSS 2 București
  4. CS Rapid București
  5. ACS Unirea Dobroești
  6. AS HC Olimpic Muntenia AMC București
  7. CSO Pantelimon
  8. CSS 6 București 2

Echipa de junioare 3 a fost singura care nu a obținut calificarea la turneul final în ultimele două sezoane. Acest lucru este pe cale să se schimbe, reprezentând un plus de motivație atât pentru antrenorul principal, Daniela Strat, cât și pentru tinerele jucătoare de la CSMB. Despre prima parte a acestui sezon, Daniela Strat a declarat că: „Sunt mulțumită de evoluția fetelor până acum, dar e momentul să tragem linie și să pornim de la 0. Îmi doresc ca jucătoarele mele să înțeleagă faptul că turneul semifinal este o nouă etapă, iar calificarea în fazele superioare vine după multă muncă. Nu avem individualități în echipă, mizăm pe jocul nostru colectiv și pe faptul că, meci de meci, fetele vor evolua cu ambiție și cu spirit de luptă.”

Tigroaicele sunt deja la Oradea, acolo unde joacă pentru calificarea la turneul semifinal 2 împotriva echipelor CSS Slobozia, CSS Odorhei, ACS Tonic Oradea și CS Dinamo Brașov.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share