Handbal. Analiza – Juniorii au incheiat prima parte a sezonului regulat

Tigrii de la juniori au încheiat prima parte a sezonului regulat cu victorii pe linie. Fie că este vorba despre echipa de juniori 1, juniori 2 sau juniori 3, CSM București a câștigat fără emoții toate meciurile disputate în serii și își anunță serios intenția de a ocupa un loc pe podium la toate cele trei categorii de vârstă.

  • Juniori 1

Formația pregătită de Daniel Anca , vicecampioană națională en-titre, a disputat 18 partide în seria C a Campionatului Național. Cea mai clară victorie a Tigrilor a fost în fața formației CS Dinamo București, scor 52-25, însă o mare parte din rezultatele înregistrate pe teren nu au fost omologate din cauza nerespectării cerințelor de vârstă a echipelor adverse. Chiar și așa, golaverajul Tigrilor este unul bun, + 233, reușind să înscrie 509 goluri și să primească 276 goluri. De altfel, evoluțiile lui George Alexandru pe postul de extremă dreapta nu au fost trecute cu vederea de către selecționerul Narcis Cîtu, astfel încât acesta a fost o prezență constantă la lotul național.

Clasamentul final al Seriei C

  1. CSM București
  2. LPS I. Balas Soter Buzau
  3. CS Dinamo București
  4. CT Media
  5. CSS Călărași
  6. CSS 2 București
  7. CSS 3 Steaua București

Despre prima parte a sezonului, Daniel Anca, antrenor principal, a declarat: ”Sunt mulțumit de evoluția echipei până acum, însă pentru fazele superioare mă aștept să atingem vârful de formă pentru a ne putea îndeplini obiectivul. Cu siguranță, meciurile de luptă acum încep, sunt multe echipe care vizează un loc pe podium, dar am încredere că jucătorii mei vor înțelege ce le cer și vor munci pentru fiecare victorie.

Prima poziție în seria C le-a garantat handbaliștilor de la CSM București calificarea la turneul semifinal, unde vor juca împotriva echipelor LPS Banatul Timisoara, CSS Făgăraș, CSS Sighisoara, LPS Suceava, CSS 1 Constanta, în perioada 22-26 martie 2017, pe teren neutru, la Sfântu Gheorghe. Echipele clasate pe locurile 1-2 se califică la faza finală, ce se va disputa în perioada 9-13 mai.

Program Turneu Semifinal (22-26 martie, Sfântu Gheorghe)

Ziua Ora Echipa A Echipa B
22.03.2017 15:00 CSM București CSS 1 Constanța
23.03.2017 16:00 CSM București LPS Banatul Timișoara
24.03.2017 14:15 CSS Făgăraș CSM București
25.03.2017 10:45 CSM București CSS Sighișoara
26.03.2017 12:30 LPS Suceava CSM București
  • Juniori 2

Tigrii pregătiți de Alexandru Cristea au defilat în seria D, unde au câștigat toate cele 20 de meciuri disputate. Cu o medie de 38,4 goluri înscrise pe meci și doar 16,6 încasate, CSM București este, la acest capitol, lider detașat la nivel național. Generația 2000-2001 mai are în palmares o medalie de aur, obținută în sezonul 2014-2015, menținându-și același obiectiv pentru acest an competițional. Mai mult de-atât, patru dintre Tigri au fost, în repetate rânduri, convocați la echipa națională de juniori: Mihai Milu, Mihai Nica, Adam Lazar și Aron Dedu.

Clasamentul seriei D

  1. CSM București
  2. CSS Călărași
  3. CS Viitorul Pitești
  4. CS Dinamo București
  5. ACS Tonus București
  6. CT Media București
  7. CSS 3 Steaua București
  8. AS HC Argeș Pitești

Bazându-se pe un lot experimentat, Alexandru Cristea vizează un nou titlu național: „Am încredere în acest grup. Băieții au avut evoluții foarte bune în serie, au pus în practică tot ce le-am cerut și s-au mobilizat exemplar, chiar dacă meciurile nu au fost foarte puternice. Am avut câteva partide amicale foarte bune cu oaspeții noștri din Vejle, care ne-au ajutat la pregătirea fazelor superioare ale Campionatului Național. Ne dorim să ne întoarcem cu medalia de aur de la turneul final și vom lupta pentru asta!

Până la faza finală, Tigrii vor fi nevoiți să treacă de cele două turnee semifinale, disputate în perioada 28-30 aprilie, respectiv 19-21 mai. La primul turneu semifinal, handbaliștii pregătiți de Alexandru Cristea vor da piept cu CSS Craiova, CSS 2 Baia Mare și LPS Roman.

  • Juniori 3

Prima generație formată în Centrul de Copii și Juniori al CSM București are un început de sezon extrem de promițător. Tigrișorii lui Florin Apostol și Robert Roată au dominat seria D a Campionatului Național, reușind să obțină victorii care mai de care mai spectaculoase. CSM București a obținut maximul de puncte și are un golaveraj net superior celorlalte echipe din grupă, +201.

Clasamentul seriei D

  1. CSM București
  2. CSS 2 București
  3. CS Dinamo București
  4. CS Olimpic Mizil
  5. CS Brazi
  6. ACS Tonus București

„Sunt extrem de mulțumit de evoluția băieților din serie și sunt încrezător în ceea ce privește primul turneu semifinal. Meciurile nu vor fi deloc ușoare, dar le vom pregăti cum se cuvine pentru a nu avea emoții în privința calificării. Echipa trece printr-o perioadă foarte bună, cu toții suntem concentrați la fazele superioare și la îndeplinirea obiectivului”, a declarat Florin Apostol, antrenorul principal.

Tigrișorii și-au aflat deja adversarii de la primul turneu semifinal. În perioada 31 martie – 2 aprilie, CSM București va lupta împotriva echipelor AHC Potaissa Turda, CSS Călărași, CSS Sibiu, pentru un loc la cel de-al doilea turneu semifinal, care se va disputa în 5-7 mai. Faza finală a Campionatului Național este programată în perioada 31 mai – 4 iunie.

 

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

Like & share