Atletism. Trei medalii pentru atletii CSMB la Balcaniada de la Pitesti

Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești a găzduit la finele săptămânii trecute cea de a 75-a ediție a Campionatelor Balcanice de atletism pentru seniori, competiție la care au participat peste 400 de atleți din 16 țări. În lotul tricolor s-au regăsit și câțiva dintre cei mai valoroși sportivi de la CSM București. Din păcate, cel mai titrat dintre ”Tigri”, Marian Oprea, nu a putut lua startul în proba de triplusalt, la care este calificat la Jocurile Olimpice de la Rio. Marian Oprea a resimțit unele dureri în zona înghinală în timpul încălzirii și nu a riscat o accidentare. Vicecampionul olimpic din 2004 va participa la Campionatele Europene de la Amsterdam (3-8 iulie) și apoi va merge la Jocurile Olimpice de la Rio. Nici sprinterul Marian Cătălin Câmpeanu nu a putut participa la Balcaniadă din cauza unei întinderi musculare.

CSM București a adunat la finalul competiției trei medalii, câte una din fiecare culoare. Cea mai bună clasare i-a revenit heptatlonistei Beatrice Puiu, clasată pe primul loc cu un total de 5980 de puncte (PERSONAL BEST), la numai 10 puncte de baremul care îi era necesar pentru a participa la Campionatele Europene. Chiar și așa, Beatrice păstreză șanse de a ajunge la Amsterdam.

Medalia de argint i-a revenit lui Cosmin Ilie Dumitrache, la 110 metri garduri, cu un timp de 14,01 secunde. Cristina Sandu a încheiat proba feminină de triplusalt pe locul trei, cu 13,67 metri. În apropierea podiumului s-a situat și Marius Cristian Dumitrache – locul 5 la înălțime, cu un rezultat de 2,20 metri.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share