Atletism. CSM Bucuresti, colectie de medalii la Campionatele Nationale

CSM București a avut una dintre cele mai de succes delegații la Campionatele Naționale de seniori și tineret, competiție desfășurată în zilele de 25 și 26 iulie la Pitești. Trupa Capitalei a obținut nu mai puțin de 18 medalii, dintre care opt au fost titluri naționale de seniori și tineret. Rezultatul este cu atât mai demn de remarcat cu cât cel mai valoros sprinter al țării, Cătălin Marian Câmpeanu, a lipsit de la naționale, el luând startul alături de ștafeta României la un concurs în Turcia. Pe lângă succesul așteptat al vedetelor Marian Oprea și Daniela Stanciu, care a concurat însă nerefăcută complet, merită consemnată victoria lui Adrian Vasile în proba de lungime. Cu un rezultat de 7,88 metri, Adi a fost una dintre surprizele Naționalelor, el reușind să se impună în fața lui Valentin Toboc și Sergiu Caciuriac. De asemenea, merită amintită performanța lui Dan Claudiu Lăzărică (antrenor – Mircea Grabovschi), care s-a clasat pe locul doi la înălțime cu un rezultat maxim de 2,20 metri (personal best).

Ca o familie adevărată, atleții de la CSM București i-au transmis un mesaj de încurajare de la Pitești colegului lor Tiberiu Baneasu, care a fost obligat să rămână la București din cauza unei probleme medicale: ”Suntem alături de tine, Tibi –CSMB!” a fost mesajul scris pe o pânză albă.

Rezultatele atleților de la CSMB la Naționale. Seniori

Locul 1: Marian Oprea – triplusalt masc, 16,89 m

Locul 1: Cosmin Ilie Dumitrache – 110mg, 14,33 sec.

Locul 1: Adrian Vasile – lungime masc, 7,88 m

Locul 1: Levente Bartha – suliță masc, 75,12 m

Locul 1: Daniela Stanciu – înălțime fem, 1,85 m

Locul 2: Dan Claudiu Lăzărică – înălțime masc, 2,20 m (Personal Best)

Locul 2: Valentin Constantin Stanciu – prăjină masc, 4,70 m

Locul 2: Eliza Toader – suliță fem, 50,32 m

Locul 3: Petre Andrei – înălțime masc, 2,10 m

Locul 3: Sergiu Caciuriac – lungime masc, 7,75 m

Locul 3: Beatrice Puiu – greutate fem, 14,17 m

Locul 3: Beatrice Puiu – înălțime fem, 1,70 m

Rezultate, tineret

Locul 1: Cosmin Ilie Dumitrache – 110mg, 14,33 sec.

Locul 1: Sergiu Caciuriac – lungime masc, 7,75 m

Locul 1: Petre Andrei – înălțime masc, 2,10 m

Locul 2: Valentin Constantin Stanciu – prăjină masc, 4,70 m

Locul 3: Florentin Stoenescu – greutate masc, 16,14 m

Locul 3: Florentina Budică – înălțime fem, 1,65 m

adrian vasilelazarica-grabovschi-petremesaj tibi baneasuIMG_0763

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share