Am demarat campania „Oraşul tău. Echipa ta. CSM Bucuresti”

Având în vedere meciurile pe care Tigroaicele de la CSMB le vor susţine în Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu din Capitală în următoarea perioadă, cu Vardar (16 februarie) şi Gyor (28 februarie), dar şi băieţii în grupele Cupei EHF, cu Chambery (20 februarie) şi Ystads (27 februarie), CSMB a declarat luna februarie ca fiind ”luna handbalului european”. Ideea a venit în urma lansării unei campanii de marketing îndrăznețe a CSMB, sub sloganul „Oraşul tău. Echipa ta. CSM Bucureşti!”.

„În Bucureşti sunt trei cluburi de tradiţie, Steaua, Dinamo şi Rapid, care au publicul lor, galeriile lor, mai ales la fotbal, dar care uşor au migrat şi spre alte sporturi. Încercăm să ne creăm publicul nostru, mai exact un public care să vină cu copiii, cu familia, să vadă meciurile într-o atmosferă de fair-play. De aceea, am creat această campanie împreună cu departamentul nostru de Marketing, «Oraşul tău. Echipa ta. CSM Bucureşti!». Un prim pas în acest demers a fost să decretăm februarie ca fiind luna handbalului european. Avem patru meciuri extraordinare în Polivalentă, două în Liga Campionilor şi două în Cupa EHF, şi aşteptăm lumea să vină să ne susţină. Vreau ca bucureştenii să se identifice cu clubul nostru, CSMB să fie pata de fair-play şi civilizaţie în sport”, a susţinut Bogdan Vasiliu, directorul general al CSMB.

Directorul general al CSMB a promis că vor exista numeroase suprize pentru fanii Tigrilor în următoarea perioadă, ca parte a acestei campanii îndrăznețe.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Leave us a reply

You must be logged in to post a comment.

Abonare newsletter

CITIȚI ÎN CONTINUARE

Like & share